Cupra a fost cumparata de un prieten de-al meu, la indemnarea mea, avand un impuls de a conduce ceva care sa dea adrenalina, pe sistemul - odata traim. Eu am ridicat masina la 0 km de la Bucuresti si am postat si aici niste poze la momentul ala.
El de altfel pasionat de masini dar nu de genul asta de masini...
A configurat-o cu cele trebuinta pentru planul lui, ala cu adrenalina de v-am spus mai devreme dar sa fie si safe si accesorizata.
Dupa doar 5 luni si 4000km in compania ei ma suna de la sediul de la Welt-Samsar si imi spune entuziasmat ca vrea SUV si da masina. Ca e misto Cupra dar simte ca nu-l reprezinta si a prins o reducere la un SUV si ca nu mai astepta sa o vanda el.
Reactia mea a fost: Aaaaa...cum...cupra...aaaa..de ce...Bah esti nebun?!! Ai semnat ceva?
El: Inca nu ca e final de program si o lasam pe maine. Le-am si dat masina, ramane doar sa semnam maine.
Eu: Nu semna nimic. Iau eu masina.
Si uite asa m-am ales cu minunatia asta desi nu era in plan.
Am facut miscarea din 4 motive:
1. Pentru a nu da satisfactia celor de la Welt-Samsar sa cumpere masina pe un pret de nimic.
2.Pentru satisfactia de a sulfa masina de sub nasul la Welt Samsar
3. Pentru sansa de a detine un model Cupra
4.Pentru a nu da satisfactia celor de la Welt-Samsar sa cumpere masina pe un pret de nimic. Nu, nu am uitat ca am mai scris odata si la pct 1
Pe langa lista cu dotari standard care include bunatati ca frane mari si ventilate fata-spate, diferential fata blocant mecanic controlat electronic, suspensie adaptive si directive progresiva, LED-uri (iuhuuuu am scapat de halogene, am intrat in lumea buna) drive profile, jante pe 19, senzori peste tot, comanda vocala,bluetooth, tot felul de conexiuni si alte nimicuri....
Pe langa asta s-au mai adaugat: DSG cu padele, Scaune scoica incalzite cu tapiserie alcantara, Navi cu cartografiere RO si Europa, Seat Sound, Airbaguri spate, pachet led la interior si din lista de accesorii sertare si sertarase, plase de bagaje peste tot, bare thule...etc
La exterior: Culoare Negru perlat+Orange Pack.
In total un mizilic putin peste 35.000 Euro
Se conduce foarte usor si este extrem de docila si silentioasa. La ralanti cu radio oprit nu se aude motorul. Pe drive si mers normal desi cutia schimba la putin peste 2000 mersul este lin si fara trepidatii (stiu ca se mai plangeau unii posesori de dsg). De asemeni reactioneaza instant la apasarea pedalei, nu are lag..
Suspensia: cei de la Seat nu au fost chiar nebuni cand au pus rotile pe 19. Cu suspensia pe comfort este acceasi senzatie care o am in FR cu roti pe 17. Nu scutura, nu vibreaza, masina ruleaza in liniste si amortizeaza bine denivelarile. Datorita talonului mic este insa nevoie de atentie la urcarea pe borduri si gropi, numai ca treaba asta e valabila si la restul de dimensiuni. 235-urile au putina buza de protectie a jantelor. Cert e ca pentru vara se poate trai cu 19 pe masina asta fara probleme. Odata selectat modul sport sau cupra se intareste si incepe se scuture pe denivelari si gropi. Pe curbe insa e senzationala si face echipa buna cu directia progresiva care la randul ei este extrem de distractiva in oras )
Motorul: trage din orice pozitie, nu are lag si suna extrem de bine in ture. DSG ul scoate tot ce e mai bun din el si are niste reprize fantastice. Pe modul Cupra urla ca un animal, cutia retrogradeaza si 3 trepte dc ii dai talpa.
Mergand zilele astea cu DSG mi-am dat seama cat de mult imi place cutia manuala si va spun sincer ca pentru mine ramane nr 1. Totusi in cazul la Cupra pentru senzatii si performante maxime DSG-ul nu are rival. Nici nu as baga M6 in configurator pt modelul asta.
Consum: In jur de 10-11 in oras fara sa ma abtin de la nimic dar nici cu exagerari. Se merge anevoios oricum in Ploiesti - orasul e un mare santier....lucrari peste tot care nu se mai termina.Pe distante scurte sare si la 13-14...normal de altfel. In exterior intre 6 pe DN mers legal si 10 pe autostrada (nu am mers tare, am zburat jos ) )
Nu am cum sa pastrez ambele masini, asta e clar. Pe zi ce trece devin mai indecis ce sa pastrez. Imi plac ambele foarte mult.
Cel mai simplu e sa le bag la vanzare pe amandoua si merg pe principiul care pleaca prima
FR ul e versatil, puternic, confortabil si extrem de economic
Cupra e o bestie rafinata cu care te poti duce la fel de bine si la piata si pe circuit
Nu am sa pun masinile la vanzare momentan nicaieri. Cred ca o sa le dau prin cunostinte.
In cazul in care e cineva interesat sa cumpere vreuna sa imi dea mesaj dar numai cei interesati nu si cei curiosi. O sa dau FR ul la un pret avantajos si Cupra ...o sa il dau la un pret derizoriu din punctul meu de vedere dar nu la oricine. Nu caut sa fac profit cu masina asta, vreau sa ma bucur de ea si dc nu si viitorul posesor la fel. Oricum nu ma grabesc pentru ca imi scot oricand banii pe ea, la anul in primavara mai vad ce fac cu ele.
Cupra o voi folosi pana incep temperaturile negative si pe urma o bag la garaj ca nu e pregatita de iarna.
Cam asa arata:
;