Club SEAT Romania - clubul pasionatilor de modele ale marcii SEAT

 
Remus
Membru Fondator
Subiect Autor
Mesaje: 4027
Membru din: 27 Noi 2007, 17:57
Localitate: Bucuresti
Contact:

Fabrica verde Seat

10 Iun 2008, 16:20

Fabrica SEAT de la Martorell este unul dintre cele mai mari generatoare de energie solară din lume



Marca spaniolă va duce la bun sfârşit unul dintre proiectele sale cele mai ambiţioase de protecţie şi conservare a mediului înconjurător la fabrica SEAT de la Martorell. Aici vor fi instalate panouri solare ce vor genera energie electrică pură, astfel evitându-se poluarea atmosferei cu emisii de CO2 de peste 11.700 de tone.



Până la finele acestui an vor fi instalate panouri solare fotovoltaice de 8,5 MW, sistemul ajungând să genereze 11,2 GWh de electricitate anual. Panourile solare vor fi amplasate până la sfârşitul lunii martie pe acoperişul clădirii administrative SEAT din Martorell, precum şi într-una din halele de producţie. Toată energia electrică pură obţinută va fi redirecţionată către companiile de distribuţie.



Obiectivul acestei acţiuni este exploatarea la maximum a avantajului uneia dintre cele mai de preţ resurse ale Spaniei, soarele, precum şi a numărului ridicat de ore cu lumină solară din zona Martorell, dar şi din împrejurimi. Următorul pas va fi o acoperire completă a două zone de distribuţie cu o suprafaţă totală de peste 66.000 m² şi a acoperişurilor halelor de producţie 8,9 10 şi 11, care vor aduce un plus de 139.000 m². Această fază va asigura o suprafaţă totală de 206.000 m² de panouri cu celule fotovoltaice destinate obţinerii de energie solară.



Dupa aparitia modelului Leon Ecomotive, a venit randul fabricii sa devina ceva mai "curata". Salutam aceasta initiativa si ne intrebam care va fi urmatorul pas. Oare angajatii SEAT vor manca mai putin? Sau vor consuma mai putina apa?

Sursa : topgear si leo :D
Mercedes Benz A-Class 180 - 2015
Land Rover Freelander 2 /2.2/ 160cp
Ex ; Seat Leon 1.6 102 cp

Despre mine....urasc regulile altora, ador regulile mele...
http://clubseat.hi5.com
http://www.youtube.com/ClubSeatRomania
http://twitter.com/ClubSeatRomania
http://www.facebook.com/pages/Clubseateu-Romania/108874261828

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 18 vizitatori