Club SEAT Romania - clubul pasionatilor de modele ale marcii SEAT

 
vvvvv
Subiect Autor
Mesaje: 51
Membru din: 09 Iun 2015, 09:58

Impresii Seat Alhambra 2016

16 Aug 2015, 21:09

Mi-a venit masinuta din titlu, si am apucat sa fac si eu primul drum mai lung cu ea (un pic peste 1000km) :drive - asa ca m-am gandit sa pun p-aci impresiile mele. Am facut topic separat in ideea ca o sa mai scriu pe masura ce mai adun impresii.

Setup: eu vin dupa un Renault Grand Scenic 2, 1.5 dci (dynamique + ceva optionale) pe care l-am condus vreo 175k km (inainte de el am avut un Logan 1.6MPI, modelul "Ambition" parca - primul Logan scos de de Dacia care avea ABS; pe asta l-am condus vreo 80km). Am mai condus si alte masini dar nu suficient cat sa-mi fac o impresie buna despre ele, asa ca principala comparatie va fi cu Scenic-ul (care e o masina foarte misto, btw). Actuala masina e Style Advanced + "7 scane plus", DCC, faruri xenon, parcare automata, si inc alte cateva chestii mai putin relevante.

Intai, interiorul: evident, mult mai mare. de-aia am si luat-o :) - in sfarsit copiii au fiecare cate un scaun egal in spate, pe randul 2. Spatul e generos chiar si pe randul 3 de scaune... scaunele de pe randul 3 se scot un pic mai greu decat la Scenic, dar in schimb confortul pe randul 3 e net superior, chiar pot sta niste oameni acolo in conditii umane. Ba chiar, au cotiera si niste compartimente de depozitare... randul 3 de scaune nu e pus "la misto", chiar pare folosibil. Ca si "nice touch" - copertina care acopera porbagajul are 2 pozitii, una pentru "porbagaj lung" (scaunele din randul 3 pliate) si una pentru "portbagaj scurt" (scaunele din randul 3 ridicate); la Scenic era nasol din punctul asta de vedere, daca ridicai scaunele din randul 3 nu mai aveai unde sa pui copertina, trebuia sa o lasi acasa. Ca vorbim de portbagaj - e urias. Nici la Scenic nu era chiar mic, da' la asta e evident mai mare. Ma rog, complet de asteptat, de altfel :)

Pe locurile din fata... situatia e un pic mai "delicata" - in sensul ca nu mai e totul asa de roz. In primul rand, spatiul de depozitare central si cotiera, desi mai "dragute", sunt mult mai putin practice: cotiera centrala e dinner-o bucarta (la scenic erau 2 independente, una pentru pasager si una pentru sofer); iar compartimentele de depozitare mult mai putine si mai mici (nu mi-am luat compartiment de depozitare in plafon, acum regret un pic, desi sincer sau fiu probabil ca nu era destul de mare cat sa rezolve problema centrala - avem un atlas rutier maricel pe care-l tineam in torpedou si care acum nu mai prea incape niciunde). Ma "consoleaza" un pic faptul ca am vazut Scenic 3, si l-au stricat si pe ala - au facut la fel compartimentele de depozitare mai "dragute" dar mai mici. Un plus demn de mentionat pentru Alhambra e ca incape o sticla de 2l atat in fata cat si in spate... la Scenic nu incapea in spate. In afara de problema atlasului, mai e problema CD-urilor (aveam multe; nu avem unde sa le tinem in Alhambra)... dar am ajuns la concluzia ca macar in domeniul muzical e cazul sa trecem si noi in secolul 21, ca masina saraca accepta ca "input" si bluetooth, si SD card, si USB... tre' 'doar noi sa schimbam mediul de stocare :). Cu atlasul, solutia teoretica e "navi", dar ne place sa avem sistemul de backup pe hartie - deci acolo e mai greu de rezolvat.
Tot la capitolul "defecte fata de Scenic" as trece tetierele; in cazul meu, ma deranjeaza ca nu-mi sustine gatul (doar ceafa) - la scenic, puteam sa-i schimb si unghiul de inclinare, la Alhambra nu pot decat sa o dau sus-jos fata-spate. Am reusit sa ma impac cu ea dand-o jos la maxim - acum imi sustine ceafa dar varful capului depaseste varful tetierei, cred ca nu e tocmai ok in caz de accidenta. In fine. Sotia are alta problema - ea e ceva mai mica decat mine (dar nu tocmai miniona - de intaltime medie as zice), si la pozitia cea mai de jos, tetiera tot e prea sus. Explicatia pe care am gasit-o e ca masina asta e facuta pentru nemtoaice :D. Bine, alta problema pe care o are sotia e ca e prea mare locul ei :P - de exemplu, nu poate ajunge cu coatele simultan pe usa si pe cotiera centrala. "first world problems", cum ne-a zis un coleg.... acu' pe ultima portiune nu s-a mai plans de spatiu (ca e prea mult), cred ca s-a adaptat, am vazut-o ca statea cu picioarele sus si parea sa fie comfortabila (are ea o pozitie favorita in care mai sta, aproape in "lotus" dar nu chiar, e greu de descris). O ultima critica a interiorului: portierele au mult mai putin material textil pe ele decat in cazul Scenic-ului. Dar din fericire, plasticul din Alhambra e de calitate (*), si portiera e lata si "solida", pot tine cotul comfortabil langa geam, ma impac bine cu ea din punctul asta de vedere.

(*) divaghez un pic: multa vreme n-am prea inteles chestia cu "plasticele ieftine" care apare prin multe review-uri auto. Sigur, plasticul de la Scenic (si de la Alhambra, de altfel) e moale si placut la atingere, dar mie si Logan-ul cu plasticul lui mai tare mi s-a parut bine inchegat, si deloc "nasol". Am zis ca-s toti reviewer-ii niste "pretiosi". Asta, pana cand am vazut un Opel Zafira (varianta Cosmo, am primit o oferta de pret exceptiolala pentru masina aia, pe la 25k eur, semnificativ mai ieftin decat Alhambra)... dar, dumnezeule, chestia aia striga "ieftin" - la modul "jucarie chinezeasca ieftina". Bine ca am vazut-o in showroom, ca daca nu o aveau pe stoc, poate as fi cumparat-o :D

[.... va urma ... ]
 
vvvvv
Subiect Autor
Mesaje: 51
Membru din: 09 Iun 2015, 09:58

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

16 Aug 2015, 22:27

Ok, sa ajungem la "driving experience". Inca n-am apucat sa o conduc noaptea, deci nu pot spune nimic despre faruri, desi teoretic sunt unul din "highlight"-urile masinii (au inclusiv comutare automata de pe faza lunga pe faza scurta). Ce mi s-a parut interesant e ca in manual se face diferenta intre "faza scurta" si "luminile de zi"... nu stiu daca e doar o chestie de traducere.

Suspensiile insa, sunt absolut exceptionale. Nu stiu daca e din cauza DCC sau asa sunt si cele "default"... dar astea de pe masina mea mi se par superbe. Nevasta zice ca te simti in masina ca intr-o telecabina... in general merge "smooth", eventual se mai balangane ea un pic daca drumul e foarte denivelat; dar in principiu, poti in linii mari sa ignori cum arata drumul, cand treci peste linia de tramvai mai degraba auzi ca ai trecut peste niste denivelari, decat simti ca ai trecut peste ele. Si asta nu inseamna ca e "barca", nu e deloc, nu se balangane in curbe - pe serpentinele de pe Dealu Negru sprintezi fara probleme printre restul masinilor de pe drum. Bun, ce-i drept are 2 setari, inafara de modul "default" (care e un compromis foarte bun) o mai poti pune pe "sport" sau "confort". Pe modul "confort" mi se pare ca e un pic "barca" (da' nu e in mod special mai confortabila), iar pe modul "sport" parca simti un pic gropile (da' nu e in mod special mai sportiva :) ). Asa ca una peste alta, o cam tin pe "default" - o mai trec pe "confort" cand am de trecut peste "saritoare" pe drum. Nu ca s-ar simti mai confortabil, dar ma gandesc ca poate e impactul mai redus asupra suspensiilor.
Si ca motorizare e mult peste Scenic. In mod nesurprinzator, as zice... 2.0 vs 1.5; 150cp vs. 105 cp. La viteza mare nu "gafaie" absolut deloc.... din cauza ca era aglomerata autostrada la intoarcere, am stat pe banda 2 dupa un BMW, si m-am tinut fara probleme dupa el, ceea ce nu se putea zice in cazul Scenic-ului. E si misto etajata cutia (desi am avut niste probleme de adaptare - a se vedea mai jos un pic) - in a 6-a la 120km/h are 2100rpm, fix punctul in care incepe sa "traga" foarte serios... si de la 120-130 la 160km/h (mai sus nu am dus-o) nu simti vreo diferenta in interior (ca zgomot) sau la modul in care "trage" masina, tre' sa te uiti pe bord sa vezi cat de repede mergi :P
Ca si consum... media pe care o am acum (overall) e 7.0, media pe drumul asta lung e 6.0, si pe un segment din el (Tarsa - Alba Iulia, cam 100km, in principiu "la vale" dar inselator - ca e drum de munte cu multe curbe si cu urcusuri destule, nu doar coboras) am scos chiar 4.6l/100km mergand foarte "linistit". Dat fiind ca e ditamai animalul, eu zic ca e foarte bine... consumul asta e o idee sub ce scoteam eu cu Scenic-ul. Asta e si din cauza ca merg mult mai "subturat" cu asta - partial din cauza ca te indeamna pe bord sa schimbi foarte devreme treapta de viteza (si am cam ascultat-o), si partial din cauza ca are un "feature" interesant... acceleratia se apasa foarte usor la inceput, dupa care capata o rezistenta, simti cand o apesi. Dupa ce vezi odata 50l/100km la "consum instant", parca te doare sufletu' sa o tii tot timpul apasata mai mult decat e strict necesar :D. Dezavantajul e ca se plange nevasta ca merg prea repede la vale pe serpentine... fiind mare, accelereaza repede (chiar si in treapta relativ mica - 3 sau chiar 2), si parca imi pare rau sa irosesc bunatate de energie cinetica franand aiurea :D. All in all, as zice ca imbunatatirea de consum mediu (in ciuda gabaritului mai mare) se datoreaza faptului ca merg cu 1000rpm (sau mai mult) mai subturat cu Alhambra decat cu Scenic-ul. Am luat insa si o teapa la faza asta, era sa o fac lata din cauza ca nu cunosteam masina destul de bine. In una din primele depasiri, am retrogradat si am calcat-o... dar ea, nimic. Tocmai cand sa franez si sa ma repliez, am simtit-o ca "pleaca", si pe moment am luat decizia sa continui depasirea; decizie care nu a fost tocmai inspirata, ca a plecat de fapt un pic mai greu decat ma asteptam, si am terminat depasirea cam la limita. Dup-aia m-am prins - in trepta 3 "trage" de relativ jos, de pe la 1500rpm; dar in treptele 4-5-6 incepe sa traga intr-adevar de pe la 2100rpm, pana acolo e destul de lesinata. In conditiile in care ea te "indeamna" sa mergi pe la 1000-1200rpm, in unele situatii nu ajunge sa retrogradezi o singura treapta, daca vrei sa plece imediat ce o calci.
Tot la "driving comfort" - red ca am zis, ca zgomot interior sta foarte bine. As zice ca e semnificativ mai silentioasa decat Scenic-ul, care nici ala nu e tocmai zgomotos. Pe scurt... thumbs up, pe toata linia, as zice.

Si ca si "range" sta bine, are un rezervor de vreo 75l cred (am bagat 74l parca dupa ce am luat-o de la dealer; oricum, sigur peste 70. Acum, am alimentat aproape imediat ce s-a aprins becul rosu, si am reusit sa bag vreo 64l). Dupa alimentare, imi zicea "range: 1300km", da' a mai scazut pe la 1220 la putin timp dup-aia. Probabil 1100-1200 e mai realist la stilul meu de condus (nu tot timpul am chef sa merg la economie maxima). A propos de alimentare - am fost stresat cu usile din dreapta spate - se deschid lateral (ca la microbuze), si m-am gandit ca "sa vezi ca o sa incerce fiica-mea sa iasa din masina in timp ce alimentez - tre' sa am mare grija"). Din fericire s-au gandit si cei de la Seat la asta - in timp ce alimentam fiica-mea m-a rugat sa descui usa ca nu o poate deschide. Problem solved :D (eu nu o incuiasem, pus si simplu se prinde ca e busonul deschis si o incuie/blocheaza automat)

[... va mai urma.....]
 
Avatar utilizator
ClotzA
Mesaje: 557
Membru din: 28 Ian 2013, 13:41
Localitate: BXL
Contact:

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

16 Aug 2015, 22:57

Frumos review. Sa o conduci cu placere ! :hi
 
vvvvv
Subiect Autor
Mesaje: 51
Membru din: 09 Iun 2015, 09:58

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 00:17

Mersi!

Sa mai continui un pic, acu' cat e drumul "proaspat" si inca nu am revenit la servici, ca sa fiu prea ocupat :D

Impresii legate de bord: "batul" de lumina are ergonomie mai buna decat la Reno. Imi place atat ca poti da un flash scurt fara sa cuplezi din greseala faza lunga, cat si ca poti sa atingi semnalizarea si semnalizeaza el singur de 3 ori (foarte util la chestii gen schimbat banda). Tempomatul insa... e alta poveste. Cel de la Reno e in alta liga, si in sens pozitiv. Chestii pe care nu le poti face la Alhambra si le poti face la Scenic:
- sa variezi viteza pe autostrada fara sa te atingi de pedale, sa activezi-dezactivezi temporar cruise control fara sa iei mana de pe volan (cu miscari foarte scurte). La alhambra, cand dai "cancel" risti sa impingi maneta prea tare si sa il transformi in "off". Plus ca tre' sa cam intinzi degetele ca sa actionezi maneta. Iar daca vrei sa cresti/scazi viteza din tempomat, se poate doar in incremente de 10km/h (eu la Scenic il setam la 142. Pentru ca in practica am vazut ca asta insemna de fapt 138-139km/h. In plus La Scenic, ai butoanele de activare/dezactivare si crestere/scadere viteza pe volan, le poti actiona cu buricul degetelor mari, orice ajustare e extrem de facila.)
- sa iti setezi "speed limit" pe care sa-l variezi in functie de conditiile de drum. Sa zicem ca l-ai putea suplini din functia "avertizare depasire viteza", da' optiunea asta e ascunsa adanc in meniuri si daca vrei sa schimbi viteza limita.... mult noroc, ai de butonat juma' de minut. La Scenic, sa setezi "speed limit" e la fel de lipsit de efort ca si setarea "cruise control".

Volanul, in sine: imi place, cred. Imi placea si cel de la Scenic, care avea pielea perforata (Alhambra are pielea neteda)... senzatia e un pic alta, da' nu stiu daca as zice ca e mai misto cel de la Scenic. Sa zicem ca-s "pe acolo". Cusatura e bine facuta si controlul e precis - ca si la scenic, de altfel. Da un "feedack" bun pe buricul degetelor cand lasi volanul sa-si revina singur spre pozitia originala. Controalele de pe el insa, sunt un pic nefericite. Problema mare e controlul volumului/radio-cd - unu la mana ca e pe stanga (eu sunt dreptaci, si inca nu m-am obisnuit complet cu el); dar mai grav e ca fiind pe volan, si fiind o rotita, e usor sa o misti din greseala si sa dai mai tare/mai incet cand ei o curba mai stransa. Aici din nou, Reno a nimerit-o mai bine cu controalele pozitionate sub volan, pt. degetele de la mana dreapta.

AC-ul: e net superior ca putere, raceste practic instantaneu masina (bine, si masina parca se incalzeste mai putin... o fi o impresie doar? O fi din cauza ca are geamuri fumurii? nu stiu:) ). Si controalele de A/C sunt foarte misto, mult mai dragute (si mai practice, as zice) decat la Scenic. Bine, asta e tri-zona, Scenic-ul avea climatronic "simplu". Ca un minus... parca bate cam tare, la Scenic dupa ce se racea nu-l mai simteai deloc, asta merge incontinuu de ingheatza si sufletu' din tine. Da' poate e din cauza ca ne-am obisnuit noi prost de la scenic, din cauza ca era mai slab AC-ul il dadeam mai "jos" (il cam tineam pe la 19-20 grade). Acu' la intoarcere inspre Bucuresti l-am pus pe Alhambra la 24 de grade si parca a fost mai ok.

Ce altceva? Ar mai fi butoanele de diverse "gimmicks"... start-stop-ul merge ok, imi place ca reporneste singur motorul daca-l omor eu din greseala din cauza ca l-am subturat prea tare :P . ASR-ul n-am avut ocazia sa-l "testez". Frana automata e ok, as expected, doar ca e ciudat ca nu se cupleaza singura cand opresc motorul,, tre' sa-mi aduc eu aminte (o fi o setare pe undeva, inca n-am invatat-o complet). Functia de "autohold" in schimb e chiar misto, nu-ti bati capul daca ai oprit in panta. Senzorii de parcare functioneaza ok si e misto ca sunt "360" - i. e de jur imprejur. M-am distrat ca "intra in balarii" (la propriu) daca o iei cu masina pe camp - incep sa piuie ca disperatii ca ai obstacole (buruieni) peste tot in jurul tau :D. In schimb, daca senzorii de parcare sunt utili, functia de "auto-parking" e o mare frectie, arata bine intr-un demo video pe youtube, da' e complet nefolositoare. Merge doar in situatiile in care ti-ar fi si tie foarte simplu sa o parchezi... daca e orice element de dificultate, daca e spatiul un pic stramt, sau daca nu merge sa parcheze dintr-o singura miscare - fie renunta singura, fie te ghideaza prost si tre' sa renunti ca e evident ca daca vei continua, te lovesti de masina din spate. Cu alte cuvinte, are skill-urile unui elev de la scoala de soferi care incearca pentru prima data parcarea laterala. Oglinzile sunt si ele ok, mi s-au parut un pic scurte la inceput dar m-am obisnuit; si nu par a avea unghi mort (sau daca e e foarte mic). Functia de auto-rotire a oglinzii din dreapta e usor ciudatel de activat (tre' sa lasi butonul de reglare al oglinzilor pe 'R'), da' dupa ce te prinzi cum se face, merge "as expected", adica foarte bine. Priza de 220v e bine pusa/ascunsa de copii, dar din pacate e stilul "subtire" nu stilul "rotund" (i.e. nu orice stecher va merge).

Ce mai e? Ar fi radio-CD-ul/sistemul audio al masinii e, la prima vedere, misto. Inca nu m-am obisnuit cu el, nu i-am citit manualul, n-am reusit din pacate sa fac 'pairing' cu telefonul (problema pare sa fie de la telefonul meu, cu telefonul unui coleg merge perfect). Sunetul insa mi se pare bun, clar peste Scenic (dar in fine, aveau si boxele de la scenic o varsta, nu mai stiu cum mi s-a parut la inceput... probabil "clar peste Logan" :D ) . Comanda vocala inca nu am testat-o, mai tre' sa-i faca un software update, mi-au zis la livrare.

A, ar mai fi de zis o vorba despre dealer: am luat masina de la Metrotehnica, pana acum mi s-au parut foarte ok. Chiar vorbeam cu sotia ca doamna de la care am cumparat-o e primul "sales(wo)man" care-si stie meseria - dupa ce a livrat masina m-a mai sunat sa ma intrebe de sanatate, mi-a mai zis ca "daca am orice problema sa o sun", cand i-am zis ca sotiei i se pare ca e cam mare pentru ea a zis ca "avem si pentru doamna o Ibiza" :D. Don't get me wrong - nu caut sa-mi fac "prieteni" printre oamenii de vanzari in general, realizez ca e o chestie falsa/interesata. Dar, in acelasi timp, ASA SE FACE. Pastrezi relatia cu clientul, ca nu i-ai vandut un kil de ceapa ci o masina. Reno (compania) ma tot targeta cu publicitate si oferte pe e-mail... da' nici un vanzator de la Reno nu s-a mai interesat de mine, dupa ce mi-au vandut Loganul/ Scenic-ul. Sa vada si ei, poate mai vreau o alta masina. Bine, asta trecand peste faptul ca eu vroiam de fapt initial sa cumpar Espace, am luat Alhambra din cauza ca Reno a refuzat sa-mi vanda Espace...
 
vvvvv
Subiect Autor
Mesaje: 51
Membru din: 09 Iun 2015, 09:58

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 00:37

A - inca un lucru. Minor poate, dar important pentru mine: iubesc culorile de pe bordul Seat-ului (alb-rosu). Era una din foarte putinele chestii (daca nu singura chestie) la care Scenic-ul era mai nasol ca Loganul: dintr-un motiv oarecare au decis sa faca bordul albastru-verziu; asta de la Alhambra e mult mai odihnitor. Sotiei si fetelor nu le place bordul ca e clasic (cu ace) si ca nu vad la fel de usor cu ce viteza mergem, din cauza ca display-ul e la mine - da' pe de alta parte, putem sa trecem si asta la categoria "avantaje" :P

Un potential minus... am impresia ca indicatorul de "combustibil ramas" e corelat cu display-ul de "range". Altfel zis, am impresia ca dupa ce am mers o vreme mai potolit (si mi-a crescut range-ul din cauza ca a scazut consumul), mi-a "crescut" si cantitatea de combustibil ramas. In fine, poate ma insel, o sa urmaresc asta cu atentie pe viitor aspectul asta - nu mi s-ar parea tocmai normal sa fie asa.
 
Avatar utilizator
bgd_b92
Bogdan
Mesaje: 5624
Membru din: 02 Noi 2012, 07:43
Localitate: Bucuresti

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 07:07

Multumim pt review :hi foarte frumos.
Singurul sfat pe care ti l-as da ar fi sa schimbi treptele peste 2500 rpm, la mers constant poti sta in plaja 1700-2000 rpm, iar in depasiri sa o calci puternic peste 2500 rpm si sa o turezi fara probleme, fiind motor CR trage binisor in turatie ; nu este sanatos pt turbo sa o calci sub 2000 rpm sau sa mergi in trepte superioare sub 1500 rpm ; atentie si la dpf sa il lasi sa isi faca regenerarile ; multi km fara probleme !
Now : Passat CC 2011 2.0 TDI stg1 186 cp PWD BY RACING CODE & Peugeot 306 cabrio 1.6 16v 89 cp
Ex: VW Golf 5 GTI 2.0 TFSI stg1 241 cp PWD BY RACING CODE
Ex: VW Golf 5 2.0 TDI stg2 210cp PWD BY TCM TURBO
Ex: Seat Leon Stylance 1.6 102 cp
Ex: Seat Ibiza Cupra stg2+ 1,9 TDI 240 cp
Ex : 3xSeat Ibiza ( 1.4 TDI PWD BY TCM TURBO, 1,4 86cp, 1.4 75cp )
 
vvvvv
Subiect Autor
Mesaje: 51
Membru din: 09 Iun 2015, 09:58

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 08:49

Mersi de sfat, bgd.
Cu turatia sunt eu cel mai "conflicted". Clar daca vreau sa o calc tre' sa o duc pana in 2100rpm intai, ca altfel nu trage. Dar tu zici ca nu e ok sa merg in trepte superioare sub 1500, calculatorul de bord pe drum drept imi zice sa schimb din a 5-a in a 6-a la 1500. Si mie mi se pare ca ma indeamna sa merg cam subturat... dar ma gandesc ca nu ar face-o daca n-ar fi ok pentru motor, nu?

Cu DPF, banuiesc ca un segment de autostrada ii e suficient. Ca de obicei merg cu tempomatu' pe 140km/h pe autostrada (duminica am mers chiar segmente destul de lungi cu 160km/h... in mod ironic, din cauza ca era aglomerat, si n-aveam nici un chef sa ma repliez de pe banda 2 pe banda 1, asa ca m-am tinut dupa un BMW care "deschidea calea"). Nu prea ma ingrijoreaza dpf, ca ies relativ des din oras.

 
Avatar utilizator
Roger
Moderator
Mesaje: 9838
Membru din: 24 Oct 2009, 15:34
Localitate: Bruxelles/Bucuresti

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 08:52

Bun venit si asteptam si ceva poze :cheers
Una peste alta nu ai scris ce motor ai pe masina. In postul 2 parca zici tu ceva de un 2.0 L 150 CP dar nu e foarte clar.
:hi
 
Avatar utilizator
bgd_b92
Bogdan
Mesaje: 5624
Membru din: 02 Noi 2012, 07:43
Localitate: Bucuresti

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 09:03

Am condus si eu astfel de masini si niciodata nu m-am luat dupa ce spune calculatorul ; practic la 60 trebuia sa rulez cu a 5a, adica la 1100-1200 rpm, ceea ce mi se pare inadmisibil ; fiecare motor are datele lui tehnice si particularitatile lui, insa vorbind la modul general, un diesel la mers daily il tii la ~ 1800-2200 rpm la mers constant, insa daca vrei sa il calci sau sa intri intr-o depasire, retrogradezi o treapta, apoi o calci, astfel ca atunci cand faci depasirea sa fie peste 2500 rpm, si o poti tura fara frica ( nu in perioada de rodaj ) pana la 3500-4000 rpm ; in orice caz, mersul sub 1800 rpm si implicit apasarea pedalei de acceleratie brusc sub aceasta turatie nu are cum sa faca bine :hi dupa ce te vei obisnui cu masina si vei incerca mai multe regimuri de mers / turatie, iti vei da seama singur ca cel mai ok este sa schimbi intre 2200-3000 rpm ( < 2500 rpm atunci cand motorul este rece ) ;


Si eu am dedus ca ai 2.0 tdi 150 cp din postul "In mod nesurprinzator, as zice... 2.0 vs 1.5; 150cp vs. 105 cp. La viteza mare nu "gafaie" absolut deloc..v "
Now : Passat CC 2011 2.0 TDI stg1 186 cp PWD BY RACING CODE & Peugeot 306 cabrio 1.6 16v 89 cp
Ex: VW Golf 5 GTI 2.0 TFSI stg1 241 cp PWD BY RACING CODE
Ex: VW Golf 5 2.0 TDI stg2 210cp PWD BY TCM TURBO
Ex: Seat Leon Stylance 1.6 102 cp
Ex: Seat Ibiza Cupra stg2+ 1,9 TDI 240 cp
Ex : 3xSeat Ibiza ( 1.4 TDI PWD BY TCM TURBO, 1,4 86cp, 1.4 75cp )
 
vvvvv
Subiect Autor
Mesaje: 51
Membru din: 09 Iun 2015, 09:58

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 09:40

Da, am 2.0tdi, 150cp; e practic singurul motor care se vinde in RO pe Alhambra (desi cred ca mint de fapt, s-ar putea sa se vanda si 2.0tdi de 184cp, nu sunt sigur; global se mai vinde si un motor turbo pe benzina de 1.4, dar in RO sigur nu se aduce motorul respectiv).

Cu turatiile, cam asa conduceam si eu Scenic-ul, asta il las mult mai jos din cauza ca asa-mi zice el. In fine, o sa vad cum ma mai obisnuiesc cu el, probabil in general o sa o duc undeva pe la mijloc intre ce-mi zice el si cum mergeam cu Scenic-ul.

Poze.... ok, o sa pun. Desi se gasesc poze multi mai profi pe net :D, dar na, sa fie si cu "obiectul clientului".
 
Avatar utilizator
Roger
Moderator
Mesaje: 9838
Membru din: 24 Oct 2009, 15:34
Localitate: Bruxelles/Bucuresti

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 09:58

Sunt mai multe motorizari si echipari, in functie de tara. De exemplu:
1 - Belgia - 2.0 L TDI 115CP - Ecomotive
2 - Germania - 2.0 TSI 220 CP Crono Plus
Tot in Germania exista si varianta 4x4 cu motor diesel de 150 CP.

Cel de 184 este si el prezent in alte tari :hi
 
Avatar utilizator
gamer555
ClubSEAT Admin
Mesaje: 8628
Membru din: 09 Aug 2008, 17:12
Localitate: Bruxelles / Bucuresti
Contact:

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 10:51

excelenta prezentare, mi-a placut sa citesc toate detaliile si opiniile tale. felicitari pt masinuta si spor la kilometri cu ea!
despre optiunea de parcare automata impartasim aceeasi parere, clar nu te poate baga in locuri in care ai avea si tu dificultati, dar da bine pe youtube sau la impresionat prieteni :)
cat despre mersul in turatii joase la CR diesel, si eu vad la masina mea cum ma indeamna calculatorul sa schimb foarte jos. nu inseamna ca respect ceea ce imi cere (as ajunge sa merg ca taximetristii) dar nici nu o mai tin la fel de turata ca fostul PD. pana la urma totul tine de tipul de condus si anticiparea traficului, daca e nevoie de sprint clar nu o sa merg sub ~2300-2500 dar daca vad ca urmeaza sa merg liniar si motorul poate sa ruleze fara sa gafaie si la 1400 ture, de ce nu. atat timp cat nu trebuie sa accelerezi decat sa mentii viteza pe loc drept, nu e absolut nicio problema, sa mergi turat ar fi doar "waste of fuel".

sa imi spui daca vrei sa schimb threadul in unul de prezentare (titlu etc)
 
vvvvv
Subiect Autor
Mesaje: 51
Membru din: 09 Iun 2015, 09:58

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

17 Aug 2015, 19:41

ce inseamna "thread de prezentare" ? Da, schimba-l daca vrei, sigur.

Alta chestie care-mi place la Alhambra: visibilitate foarte buna. Pana si stergatoarele sunt "ascunse", nu acopera parbrizul: https://lh3.googleusercontent.com/ZAnKA ... 6-h1730-no

Alte 2 poze cu bordul, pe care le-am facut cu telefonul de la volan, azi in drum spre casa:
https://photos.google.com/photo/AF1QipM ... DrQg6Nkpap
https://photos.google.com/photo/AF1QipP ... rBsCw9RYD7
 
vvvvv
Subiect Autor
Mesaje: 51
Membru din: 09 Iun 2015, 09:58

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

20 Aug 2015, 11:27

M-am mobilizat sa fac si 2 poze cu masina, din exterior. Eu zic ca pentru un paralelipiped, nu arata rau :P :

http://i.imgur.com/EVE8Qod.jpg si
http://i.imgur.com/cV5nD51.jpg
 
Avatar utilizator
mumus
Mesaje: 2640
Membru din: 03 Iul 2014, 16:04
Localitate: Brasov / Sacele

Re: Impresii Seat Alhambra 2016

20 Aug 2015, 11:41

Din fata arata superb.
Seat toledo nh 1.2 Tsi

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator